Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la Cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor.
După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos.
Pentru ortodocşi este ziua Adormirii Maicii Domnului, iar pentru catolici a Înălţării Fecioarei Maria, când se celebrează „moartea” şi înălțarea ei cu trupul la cer. În calendarul popular, de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei.
În 15 august este şi onomastica a peste 2 milioane de români.
Religia sau credinţa religioasă, este relaţia directă şi cultivată a omului cu Dumnezeu – Creatorul lumii, iar cultura este modul în care omul (persoane şi popoare) înţelege şi foloseşte lumea creată de Dumnezeu; cultura este totalitatea relaţiilor cultivate de om în contactul său cu existenţa înconjurătoare:
-de la modul în care omul cultivă pământul şi studiază stelele, până la felul în care cultivă prietenia şi poezia.
Prin cultură, omul exprimă atât modul său de viaţă în lumea aceasta, cât şi crezul şi înţelegerea pe care el le are despre viaţă şi despre rolul său în lume.
În starea ei originară şi normală, aşa cum este ea voită de Creator, întreaga existenţă activă a omului este într-un fel cultică, religioasă, întrucât ea se desfăşoară în prezenţa şi în creaţia lui Dumnezeu.
Omul, ca fiinţă pământească inteligentă, liberă şi iubitoare, a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” (Cf. Facere 1, 26) ca să reprezinte şi să preamărească pe pământ pe Dumnezeu-Creatorul, prin ceea ce el este şi face în lumea aceasta.
Însă păcatul, ca slăbire sau rupere a legăturii vii a omului cu Dumnezeu-Creatorul său, determină pe om să nu mai perceapă suficient prezenţa spirituală a Creatorului în creaţie, în lumea creată de El.
În această situaţie, lumea oamenilor, ca mediu natural şi societate, nu mai este pentru om şi o lume a lui Dumnezeu-Creatorul universului, iar cultura pierde în conştiinţa omului secularizat, dimensiunea sa cultică de recunoaştere şi apreciere a darurilor creatoare pe care Dumnezeu-Creatorul le-a sădit în oamenii creaţi după chipul Lui, ca prin ele să poată fi cultivată comuniunea de viată şi iubire cu Dumnezeu şi deasemenea între ei, ceea ce mulți au uitat că totul pe pământ este cu voia lui Dumnezeu.